despre nevoile tinerilor

În weekend-ul trecut s-a reunit la Scout Edu Hub echipa departamentului internațional să mai croșeteze la diverse planuri pentru a aduce cât mai aproape de Cercetașii României dimensiunea internațională a mișcării scout.

E una din echipele de tineri, care lucrează voluntar în Echipa Națională a organizației, cu care eu lucrez în mod direct și pe care am bucuria și responsabilitatea să o mentorez.

Mentoratul tinerilor e cu siguranță ceva ce îmi aduce multă motivație și sens dacă e să mă gândesc la cât de zen și în al 7lea cer am fost tot weekend-ul.

Cam așa s-a născut contextul în care mi-am luat timp să reflectez la nevoile tinerilor de azi din România, despre care nu am citit în nicio cercetare britanică, dar despre care am încredere, chiar dacă sunt subiective, că sunt valabile cel puțin pentru o parte din tinerii din România.

Hai să zicem că e intuiția mea, dacă luăm în calcul că intuiția e ceva bun, născut din experiențele mele trecute și capacitatea mea de a face proiecții.

1. Au nevoie de încrederea adulților. Nu știu dacă să mai adaug ceva. Pur și simplu asta le va salva viața de adult.

2. Au nevoie să fie lăsați să greșească într-un mediu sigur și să înțeleagă că greșeală nu trebuie să nască o altă traumă, ci doar o lecție învățată.

3. Au nevoie de filtre și de sprijin în prioritizare. Spre deosebire de generația mea, oamenii ăștia au acces la miliarde de informații. Problema le e că le vine teribil de greu să filtreze sau să aleagă ceva ce le face cu adevărat bine. Au nevoie de surse concrete, de filtre sau de ghidaj unde să ajungă.

*Și bonus un pitic de-al meu. Am tot auzit de multe ori îndrumarea pentru copii și tineri – Lasă-i să-și trăiască vârsta, nu-i împovăra cu responsabilitate și cu un mod de viață benefic pentru minte și corp! – Cum vine asta? Să-l las acu să bea cola, să piardă nopțile, să stea cu ochii în tabletă non-stop, să-și umple sufletul de porcării că la vârsta adultă oricum nu-l mai ține. Eh, nu cred. Eu una nu vreau să contribui la o altă generație de adulți, în care ei au deja un mod de viață și rutine clare, în care după tre să bagi buldozerul ca să mai schimbi ceva. Pitic încheiat!

Mai adaug câteva gânduri, dar astea 3* îmi par cumva baza. Pentru că vorba aia – dacă ar fi 10, e bine să alegi măcar 1-2-3 pe care să le faci și vei obține rezultate semnificative.

  • Au nevoie să fie scoși afară din casă, în natură, mai des, tot mai des
  • Au nevoie să fie lăsați să-și trăiască prezentul cu ghidușiile și jocurile momentului
  • Au nevoie de instrumente foarte clare și simple dacă e vorba de sistematizarea / organizarea informațiilor.
  • Au nevoie de multe experiențe practice.
  • Au nevoie să le fie întărite rezultatele / ce fac bine. Feedback-ul e bun, atunci când nu devine covârșitor. Și mai ales atunci când nu te aștepți să facă la fel de bine orice, ca și când ar fi un adult cu experiență.
  • Au nevoie să fie învățați să aibă mai multă grijă de ei – de corpul lor, de ce mănâncă, de când dorm etc.

Poate notițele astea transcrise aici, vor naște programe faine pentru tineri sau măcar vor ghida adulții în lucru cu tinerii!

Merci de inspirație Anne, Bobo, Diana, Luca, Maria, Marta, Scrio, Theo, Tudor! Spor și voie bună, și nu uitați să faceți din responsabilitatea și încrederea care vi s-a oferit un mediu sigur pentru voi și pentru cercetașii care trăiesc dimensiunea internațională, păstrând mereu, dar mereu, zâmbetul pe buze și entuziasmul în suflet!

P.s. Dana să mă ierți sau să mă mai chemi :p, poate tema aceasta ar fi fost un speech mult mai bun pentru Tedx Youth Drobeta TurnuSeverin

ela citește povești

acum ceva ani am primit o carte cu povești de spus la telefon de la Mădă. mulțumesc înzecit și acum.

am citit-o de nu știu câte ori de atunci și uneori frânturi din ea, la telefon (fie el și de messenger), către prieteni foarte apropiaţi sau familie.

pe 15 martie am decis să citesc în fiecare seară o poveste, pe la ora 22, de noapte bună, live pe facebook.
n-am niciun talent actoricesc, dar îmi plac mult poveștile. unele sunt mai faine, altele mai rudimentare. citesc din cartea Povești la telefon/ Gianni Rodari

povești citite cu drag:

gânduri:

  • mi-am amintit de cele 9 povestiri ale lui Salinger, abia aștept să le citesc
  • e super faină disciplina asta comunitară, a făcutului cu drag din drag
  • în continuare cred că făcând lucruri pentru ceilalți poți fi un om fericit. iubirea de sine se manifestă îndeaproape în ce faci pentru celălalt
  • știu sigur când mă spăl pe dinți seara
  • e sigur o coincidență stupidă ca toate coincidențele din viața mea că e o carte scrisă de un autor italian
  • am aflat că Oana Pelea citește poezii, recomand – Oana Pellea Oficial

#binefacembinegăsim #elaciteștepovești
#poveștilatelefondelaora22

despre moralitate

Cum weekendul acesta am fot liberă (vorba vine, am avut de fapt câte ceva de terminat și am rămas în București) și am promis de la început că voi scrie în fiecare weekend în care sunt acasă, mi-am așezat fila albă să scriu. (Am fost de mai demult la o conferință TNB unde a fost invitat … Mihai Șora și răspunsul la întrebarea Cum arată o zi de muncă obișnuită pentru dumnealui a fost: mă așez la masa de lucru cu o foaie albă în față și mă gândesc. Dacă nu e evident, îl apreciez mult pe … Mihai Șora, atât de mult încât domnul mi se pare prea puțin ca și modalitate de adresare.)

Dacă ar fi așa, aș scrie despre primăvara de afară, dar încă nu am scos bicicleta, deci, nimic fabulos. Sau despre ultimul film al lui von Trier. Singura recomandare pe care o am este să nu-l vedeți fix înainte să mergeți la somn.

Scriu pentru că săptămâna aceasta a fost plină ochi și mi-a facilitat interacțiuni diferite față de săptămânile mele obișnuite. Cercetășia este o mișcare atât de vastă și numeroasă încât fără să-ți dai seama poate deveni un fel de păienjeniș. Oamenii care se alătură ei (vreo 5500 în România acum) au valori similare, atitudini similare față de viață, chintesența aia cumva e la fel pentru toată lumea și ea îmi definește viața. Și se întâmplă atât de multe lucruri în intern încât căderea din păienjeniș, dacă nu ești atent, vine rar și de cele mai multe ori te cam lovește.

când am fost pe Camino, pe drumul ăsta era un păienjeniș în care se oglindea soarele atât de frumos. l-am fotografiat doar cu ochii atunci

Probabil știți că ne căutam contabil cu țiglele pe casă dintr-o postare anterioară, iar săptămâna aceasta am avut primul set de interviuri. Deci, o masă de oameni care au venit în sediu la noi, din lumi diferite față de a mea, din contexte sociale diferite, cu alt trai de viață, ghidați după alte norme.

Tot ce s-a întâmplat m-a scos din zona de confort și mi-au trebuit multe ore de reflecție și multe seri în care să mă întreb de ce și încă mai am de lămurit lucruri.

M-a șocat cât de toxice sunt mediile din care veneau oamenii, din medii în care tronează inegalitatea, lucratul la negru, oboseala fizică, presiunea socială, lupta după bani și cât mai mult consum, superioritatea excesivă, pedeapsa, lipsa de susținere, un mediu perfect care generează și întreține frica. (Am făcut un calcul cândva când am acceptat că una dintre responsabilități este asigurarea mediului de lucru pentru echipa din care fac parte. 24h avem cu toții. 8h dormim. 8h muncim. 8h le împărțim la film, cu familia, la cumpărături, în transportul public, citind etc. . Oamenii pe care îi avem lângă noi la locul de muncă și caracteristicile mediului în care lucrăm, ca și timp, au o pondere semnificativ mai mare de influență față de propria familie. Nu o fost ușor să accept că-s responsabilă de mediul în care își petrec colegii o treime din viața, dar fac tot ce știu și pot mai bine pentru asta, zi de zi.)

Au fost momente, în care nu știam dacă rolul meu este de psiholog sau angajator. O dată creată zona de confort, oamenii apreciau autenticitatea. A mea, a organizației, a ceea ce facem, a ceea ce ne face să facem. Ceva ce mie îmi este normalitate, devenea un fel de fir către păienjeniș pentru ei. Observam diferențe între cu <eșarfa la gât> și cu <cartela la gât>, dar fiecare cu deciziile lui.

Au fost momente în care m-am înfuriat și am zis bine, dar dacă toți oamenii sunt morali, de ce contextele pe care le co-creăm nu sunt la fel? Și m-am întors la aceeași concluzie la care mă întorc mereu: educația e cea care ghidează oamenii în viață spre o direcție sau alta. Și oricât de greu ar fi, chiar și acum în societatea de azi, rămâne singurul lucru în care cred: numai investind în educație mai putem produce schimbări în noi și în cei din jurul nostru în mai bine.

l.e. De când mă știu cred că am fost admiratorul moralității. De gura Ancăi Burlacu (care a citit acest articol) mi-am făcut ceva test de identificare a valorilor. I-am zis de atunci că nu cred în el, că nu e validat pentru România, dar printre altele rezultatul lui pare evident.

Mi-am dat lucrarea de diplomă pe moralitate (cu un titlu SFistic de-a dreptul – Gândire deontologică vs. gândire teleologică în judecata morală) și la câțiva ani distanță (mă rog, zeci, chiar) încă mi se pare un concept pe care dacă-l operaționalizezi îți poate defini viața. Mi se pare atât de cuprinzător.

Oameni buni, nici nu contează dacă ați fost sau nu la acest interviu, dar să știți că la bază sunteți niște ființe umane morale, oameni care au obligații, dar care au și drepturi, oameni care au o viață de trăit și fiecare moment de acum contează mai mult în esența lui decât cel de ieri sau mâine.

Sigur că drumul corect, moral este mai anevoios, dar la final are frumusețea și liniștea lui.

săgeata aia indică drumul bun. credit foto: Anca Burlacu

În esență avem o bază corectă. Dacă conștientizăm și cum fiecare act al nostru produce de la sine un conglomerat de alte acțiuni, suntem salvați. Dar pentru asta, ne trebuie încă un pic de educație. Și pentru asta, mă duc cu drag mâine la birou, îmi e foarte clar că cercetășia inspiră copiii și tinerii în a-și clădi casele cu valori, și nu cu cărămizi sau BCA.