​​Gânduri (22.02.2022)

​Astăzi e Ziua Gândului în Cercetășie și ziua tuturor celor peste 50 de milioane de copii, tineri și adulți care duc mai departe misiunea noastră de a construi prin educație cercetășească comunități durabile. Vă sunt recunoscătoare tuturor că îmi țineți antrenată viața, să aveți o zi pe deplin cercetășească!


În flight mode pentru prima dată după mai bine de 2 ani, am zis că nu e întâmplător și e un moment bun pentru un proces terapeutic de scris, așa că mă pun să aștern gândurile pentru ​cei 8 ani în cercetășie. ​8 ani rotunzi văzu​ți​ poate câteodată din alt unghi​ pentru că orice cerc ale laturile lui.


Obișnuiesc de fiecare dată la aniversarea noastră să vă povestesc cu mândrie despre cei peste 1500 de voluntari ai noștri care sunt Gata Oricând să inspire în copii și tineri valorile noastre sau să vă povestesc cu entuziasm despre tinerii noștri fabuloși care la ora la care scriu străbat crestele celor 14 vârfuri de peste 2500 de m altitudine sau să vă povestesc cu uimire de miile de ore pe care împreună le adunăm în fiecare an pentru a lăsa lumea mai bună.

Le puteți urmări aventura aici


Dar poate niciodată până acum nu am vorbit despre ce înseamna să fii un profesionist în cercetășie, ce înseamnă să servești cercetășia full time job sau full time life.


M-am angajat la cercetași în 2014 pe poziția de Director Executiv. Eram directorul meu, fiind singura angajată, și totodată ​angajata a 4500 de cercetași dacă îmi amintesc bine numărul de atunci, pe care îi consideram șefii mei. Acum mă pot uita cu zâmbetul pe buze la situația asta, atunci sigur nu.​ Un model de organigrama foarte diferit față de cele clasic întâlnite, care uneori arată pentru mine ca o clepsidră, unde scopul​ ​este nu sugrumi mijlocul. ​Veneam cu un nivel de așteptări profesionale foarte ridicate, era o oportunitate de creștere pentru mine, să trec de la coordonarea de proiecte naționale la coordonarea de organizații naționale. Îmi imaginam o structură nemțească și un management coerent și așezat. Am avut noroc să am lângă mine atunci doi oameni faini (mulțumesc Bianca și Vasile), care mi-au ghidat inițierea prin cotloanele a ceea ce putea însemna un profesionist în cercetășie. A fost extrem de dificil pentru mine, eram un outsider aterizat într-o comunitate unită, eram un angajat vs. 1000 de voluntari. Știu că filmul Amelie și Exupery mi-au ridicat mereu moralul. Mă bucur acum că nu am renunțat atunci și aș îndruma orice tânăr să facă greșeala mea de a se arunca într-un ocean necunoscut, dar poate cu mai multă blândețe față de sine decât mi-am permis-o eu.


Primul meu gând a fost să-mi fac echipă, știam că rolul ăsta de one woman show nu face parte din mine. Visam la o echipă de 5 oameni în primul an. Haha, ce glumă. Am ales prima colegă – un om la fel de muncitor ca mine (poate totuși vorba asta despre moldoveni are un sâmbure de adevăr). Botezul în acest imens ocean alături de Nadia mi-a fost mai ușor. Am crescut împreună și îti mulțumesc că mi-ai tolerat atunci încăpățânarea de a performa. Probabil astea ne-a ajutat să fim astăzi unde suntem. Și poate și astăzi ne e la fel de greu, dar știu că facem ce facem cu demnitate și responsabilitate.


În prima vară am testat primul camp de cercetași. Le-am luat la copii amandine și savarine din oraș și le-am cărat într-un mod de neînchipuit acum, sus la Cioclovina. Azi mă uit râzând la imaginea asta. Vlad merci că nu te-ai opus și Radu merci că mi-ai tolerat atunci imaturitatea și dorința de a face echipă mai mult cu tinerii, decât cu adulții. În iarnă, mi-au luat și legat bocancii la UP, hmm.. nu părea ceva ce ar fi caracteristic pentru un director. Dar mereu, mereu, mă uitam la oamenii ăștia de făceau cercetășie ca la niște zeități. Și acum mai fac asta.

22 februarie 2015, Roșia Montană


1 an mai târziu am decis să-mi depun promisiunea de cercetaș. Mi-am făcut invitație ca la orice nuntă și am trimis-o către toți cei ce îmi pavase călătoria. Știu că pare stupid, dar credeți-mă, dacă nu vă mai ascundeți sub vorba fac voluntariat 2h la cercetași, cercetășia îți intră în casă cu rol sigur de soț / soție.  Îmi era în continuare extrem de dificil între cercetași, tânjeam în sufletul meu după poveștile lor și tânjesc și acum. Pentru că poveștile mele la cercetași au alte culori și alte aha​-​uri. ​Deși știu cu iubim deopotrivă albastru. ​Marea lor majoritate nu sunt despre copii în mod direct sau despre campuri, cât despre procese de management, despre formulare de finanțare depuse la 23.59, despre nopți petrecute în birou înainte de AGuri ca totul să iasă exemplar, despre cum faci rost de corturi pentru o jamboree în mai puțin de 48 de h înainte de începerea evenimentului, despre protocoale și alte lucruri politice, despre eficientizare, despre proceduri, despre contracte, planuri, strategii și exceluri, despre a motiva la nesfâșit oameni, despre a da încredere, a delega și a negocia. Pentru că toate astea care nu se văd​,​ sunt făcute de cineva.

După primul an de bâjbâit, au urmat ​7​ ani care au trecut ca valul. Unii ani au fost mai grei, alții mai liniștiți, unii mai apăsători ca alții. La un an de la sosire mea în organizație s-a schimbat boardul și am început să vorbesc și să lucrez tot mai des cu Miha și Yeti (poate ne vedem anul acesta să facem o foto împreună). În mod sigur​, ​mai sunt astăzi aici​, ​datorită lor. Către ei m-am întors cel mai des să le spun că și un paper scout are suflet de cercetaș, să primesc susținere sau să zic hai că putem, o luăm de la capăt.


Am făcut în toți acești ani un carusel de roluri și liste interminabile de to do-uri. Am plâns și am tras pe coate de nu știu câte ori, am râs cu poftă și m-am bucurat timid de multe ori. Pentru că pentru mine e o carieră, pentru mine e coloana mea vertebrală, pentru că pentru mine nu e opțional​, dacă în această lume voluntariatul mai poate fi opțional​. Am simțit mereu că am un business pe mâini care trebuie să-l cresc, un business care nu mi-a adus niciodată resurse materiale mie personal, ci comunității sau României. Ori să faci profit lucrând cu unități ca bunătate, entuziasm, eficiență, experiențe, atenție, valori, voluntariat, nu-i o misiune ușoară.​ ​M-am întrebat de multe ori de ce aleg să fac asta.


Pandemia m-a întors pe dos, oricât de Ioana d’Arc mă proiectez eu. Cu un ghiont de la colegii de la FDSC, din vara trecută am decis că e necesar să am mai multă grijă de mine dacă mai vreau să ajut pe alții. Fac pași foarte timid.


Conduc biroul executiv al acestei organizației în spiritul cercetășesc. Mă gândeam că e un model de management despre care aș vrea să scriu cândva. Merci Cristi că mă determini să-l așez și mai bine. Cred că am crescut natural și sustenabil în anii aceștia, ​autentic, ​cu rezultate​ măsurate în indicatori ​- 7 oameni în echipă, buget de 5 ori mai mare, o mulțime de experiențe și inițiative susținute​. Deopotrivă am greșit de nenumărate ori, lăsându-mi să-mi scape printre degete lucruri mari pentru că m-am aplecat prea mult către lucrurile mici, pentru că uneori armonia între angajați și voluntari nu e ușoară, pentru că îți dai seama târziu despre de unde vine încrederea și câte și mai câte greșeli.

Astăzi vorbim de KPI, planificări, campanii, strategii ca și când am fi o corporație. O corporație care își măsoară performanța în cantitatea de bine lăsată în urmă. Și am ajuns aici pentru că un grup foarte limitat de cercetași, de altfel voluntari, au crezut și în cercetașii de hârtie (paper scout așa cum sunt numiți adesea angajații din organizațiile de cercetași) și pentru că un alt grup de profesioniști (în comunicare, educație, manageri de proiecte, oameni de vânzări etc.) au decis să-și practice cariera în cercetășie.​ ​La ​8​ ani distanță și la această aniversare palindromică le sunt recunoscătoare lor, celor care au văzut cercetășia din alt unghi în tot cercul ăsta imens.


Ș​i viața mea profesională este despre a fi liantul într-o mare masă​ de voluntari și o echipă mică de profesioniști. Poate de asta merg des cu bicicleta, echilibrul mereu ajută.


Sunt curioasă despre cum va arăta cercetășia peste alți ​8​ ani.​ Și unde voi fi peste alți 8 ani.​


Am aterizat împreună cu o rază soare. O întorc în ordine aleatorie către ​Vasile, Bianca, Radu, Miha, Yeti, Sorin, Nadia, ​Adi, Anca, Gabi, Dana, Andreea, Raluca, Loredana, Bianca, ​Livia, Maria, ​Catrinel​, Florina, Claudia, Anca, Andreea, Andreea​.

despre moralitate

Cum weekendul acesta am fot liberă (vorba vine, am avut de fapt câte ceva de terminat și am rămas în București) și am promis de la început că voi scrie în fiecare weekend în care sunt acasă, mi-am așezat fila albă să scriu. (Am fost de mai demult la o conferință TNB unde a fost invitat … Mihai Șora și răspunsul la întrebarea Cum arată o zi de muncă obișnuită pentru dumnealui a fost: mă așez la masa de lucru cu o foaie albă în față și mă gândesc. Dacă nu e evident, îl apreciez mult pe … Mihai Șora, atât de mult încât domnul mi se pare prea puțin ca și modalitate de adresare.)

Dacă ar fi așa, aș scrie despre primăvara de afară, dar încă nu am scos bicicleta, deci, nimic fabulos. Sau despre ultimul film al lui von Trier. Singura recomandare pe care o am este să nu-l vedeți fix înainte să mergeți la somn.

Scriu pentru că săptămâna aceasta a fost plină ochi și mi-a facilitat interacțiuni diferite față de săptămânile mele obișnuite. Cercetășia este o mișcare atât de vastă și numeroasă încât fără să-ți dai seama poate deveni un fel de păienjeniș. Oamenii care se alătură ei (vreo 5500 în România acum) au valori similare, atitudini similare față de viață, chintesența aia cumva e la fel pentru toată lumea și ea îmi definește viața. Și se întâmplă atât de multe lucruri în intern încât căderea din păienjeniș, dacă nu ești atent, vine rar și de cele mai multe ori te cam lovește.

când am fost pe Camino, pe drumul ăsta era un păienjeniș în care se oglindea soarele atât de frumos. l-am fotografiat doar cu ochii atunci

Probabil știți că ne căutam contabil cu țiglele pe casă dintr-o postare anterioară, iar săptămâna aceasta am avut primul set de interviuri. Deci, o masă de oameni care au venit în sediu la noi, din lumi diferite față de a mea, din contexte sociale diferite, cu alt trai de viață, ghidați după alte norme.

Tot ce s-a întâmplat m-a scos din zona de confort și mi-au trebuit multe ore de reflecție și multe seri în care să mă întreb de ce și încă mai am de lămurit lucruri.

M-a șocat cât de toxice sunt mediile din care veneau oamenii, din medii în care tronează inegalitatea, lucratul la negru, oboseala fizică, presiunea socială, lupta după bani și cât mai mult consum, superioritatea excesivă, pedeapsa, lipsa de susținere, un mediu perfect care generează și întreține frica. (Am făcut un calcul cândva când am acceptat că una dintre responsabilități este asigurarea mediului de lucru pentru echipa din care fac parte. 24h avem cu toții. 8h dormim. 8h muncim. 8h le împărțim la film, cu familia, la cumpărături, în transportul public, citind etc. . Oamenii pe care îi avem lângă noi la locul de muncă și caracteristicile mediului în care lucrăm, ca și timp, au o pondere semnificativ mai mare de influență față de propria familie. Nu o fost ușor să accept că-s responsabilă de mediul în care își petrec colegii o treime din viața, dar fac tot ce știu și pot mai bine pentru asta, zi de zi.)

Au fost momente, în care nu știam dacă rolul meu este de psiholog sau angajator. O dată creată zona de confort, oamenii apreciau autenticitatea. A mea, a organizației, a ceea ce facem, a ceea ce ne face să facem. Ceva ce mie îmi este normalitate, devenea un fel de fir către păienjeniș pentru ei. Observam diferențe între cu <eșarfa la gât> și cu <cartela la gât>, dar fiecare cu deciziile lui.

Au fost momente în care m-am înfuriat și am zis bine, dar dacă toți oamenii sunt morali, de ce contextele pe care le co-creăm nu sunt la fel? Și m-am întors la aceeași concluzie la care mă întorc mereu: educația e cea care ghidează oamenii în viață spre o direcție sau alta. Și oricât de greu ar fi, chiar și acum în societatea de azi, rămâne singurul lucru în care cred: numai investind în educație mai putem produce schimbări în noi și în cei din jurul nostru în mai bine.

l.e. De când mă știu cred că am fost admiratorul moralității. De gura Ancăi Burlacu (care a citit acest articol) mi-am făcut ceva test de identificare a valorilor. I-am zis de atunci că nu cred în el, că nu e validat pentru România, dar printre altele rezultatul lui pare evident.

Mi-am dat lucrarea de diplomă pe moralitate (cu un titlu SFistic de-a dreptul – Gândire deontologică vs. gândire teleologică în judecata morală) și la câțiva ani distanță (mă rog, zeci, chiar) încă mi se pare un concept pe care dacă-l operaționalizezi îți poate defini viața. Mi se pare atât de cuprinzător.

Oameni buni, nici nu contează dacă ați fost sau nu la acest interviu, dar să știți că la bază sunteți niște ființe umane morale, oameni care au obligații, dar care au și drepturi, oameni care au o viață de trăit și fiecare moment de acum contează mai mult în esența lui decât cel de ieri sau mâine.

Sigur că drumul corect, moral este mai anevoios, dar la final are frumusețea și liniștea lui.

săgeata aia indică drumul bun. credit foto: Anca Burlacu

În esență avem o bază corectă. Dacă conștientizăm și cum fiecare act al nostru produce de la sine un conglomerat de alte acțiuni, suntem salvați. Dar pentru asta, ne trebuie încă un pic de educație. Și pentru asta, mă duc cu drag mâine la birou, îmi e foarte clar că cercetășia inspiră copiii și tinerii în a-și clădi casele cu valori, și nu cu cărămizi sau BCA.

Mergi în Polonia la European Jamboree 2020?

Cred că cercetășia este completă în viața unui/ unei tânăr/ tinere dacă el sau ea au trăit și o experiență internațională cercetășească. Și dacă e vorba și de o Jamboree, aproape că nici nu ar trebui să stăm pe gânduri! Dar, să facem o analiză succintă pentru care ar fi cazul să-ți faci cadou înscrierea la European Jamboree 2020 pentru că deadline-ul de înscriere e fix pe 22 februarie, ziua în care fiecare dintre noi merităm un cadou în plus 🙂

Relația mea cu Polonia a început de mai demult, pe vremea când câștigam cartea Pământul Făgăduinței a lui Władysław Reymont, un nobilat al sec. XX la un concurs organizat de Institutul Polonez (pe vremea aia numai eu îi știam, ei pe mine, nu). Acum am un respect deosebit pentru echipa Institutului Polonez din București și îi consider un partener aparte al Organizației.

După aia, tot de la ei am aflat de Janusz Korczak, un profesor ce a adus educația mai aproape de normalitatea ei: în centrul educației este copilul și respectul față de drepturile lui. Piaget spunea despre el: „Acest om minunat a avut curajul de a-și pune toată încrederea în copiii și adolescenții de care avea grijă, ajungând până în punctul în care le-a încredințat problema educației în propriile mâini, însărcinându-i cu cele mai grele probleme, care cer mari responsabilități”. Îmi e foarte drag, îl asociez mult cu cercetășia, deși probabil nu a fost cercetaș.

Un pic de Chopin și se adunase suficientă cultură poloneză, încât să-mi fi dorit să ajung acolo. Am găsit un oraș de un verde curat, cu o atenție specială pentru oameni. E drept că l-am văzut după ce un an de zile nu văzusem în fața mea altceva decât multă muncă pentru RoJAM, dar ziceți voi dacă nu-i verde sau suficient de verde încât să fie bifat criteriul țara în care are loc Jamboreea?

verde crud. verde

Poate puțini dintre voi vă amintiți sau știți dar Polish Scouting and Guiding Association a fost contracandidatul pentru Korea Scout Association la organizarea Jamboreei Mondiale din 2023. În Conferința Mondială de la Baku din 2017, organizația noastră le-a oferit votul de încredere polonezilor, dar câștigătorii aleși democratic au fost cercetașii coreeni. Așadar, dacă un lucru pe care îl luați în calcul este dacă administrativ lucrurile vor fi bine organizate în 2020, nu avem de ce să ne facem griji. Un oraș și o echipă de organizare pregătite să susțină o Jamboree Mondială am convingerea că vor fi o gazdă excelentă pentru o Jamboree Europeană.

Am avut ocazia să-i vedem pe cercetașii polonezi de multe ori în acțiune – și la noi în Jamboree și la un camp făcut la Pleșa vara trecută pentru cercetașii noștri și alți copii din comunitatea polonă din Bucovina – încât le putem valida calitatea iscusită în ale organizării.

Oferta de programe e atrăgătoare și obiectivele de învățare pe măsură și mă gândesc încă o dată cât de multe vieți o să schimbe experiența asta din 2020 și devin nostalgică pentru anul în care am pus umărul la Jamboreea noastră!

O jamboree pe o insulă, într-o țară verde și cu respect față de oameni, de o creativitate de invidiat având în vedere istoria lor, ce te-ar opri să mergi?

https://ej2020.org

Detalii despre înscriere aici și echipa de organizare sigur are toate răspunsurile de care aveți nevoie.

… primul articol fără mâzgâlituri

Bem o cafea la Cluj?

Și nu orice cafea și nu orice cafenea! Scout House își deschide pentru a doua oară ușa către comunitatea clujeană!

Ce este Scout House?

În primul rând Scout House este o anticafenea deschisă publicului larg. Vii să-ți bei timpul, nu cafeaua 🙂

Mai exact, conceptul de anticafenea implica un spațiu în care ai la dispoziţie ceai, cafea, internet, imprimantă şi proiector, iar tu vii aici să faci ce ai de făcut cu timpul tău: stai la taclale cu un prieten, înveți (că doar e sesiune), citești, te gândești la visul tău, te uiți la ultimul episod lansat din serialul tău preferat, faci ceva ce crezi tu că are sens.

Nu plătești cafeaua sau ceaiul, ci ora. Așa de tare îmi place conceptul ăsta pentru că-l simt împotriva pierdutului de vreme, tocatului de bani prin cafenele, consumerismului și a altora din categoria asta neabstractă care mie nu-mi place deloc.

Pe lângă acest program zilnic, poți organiza sau participa (în funcție de barca în care ești): cursuri, ateliere, concerte, expoziții, proiecții de filme etc. Noi oferim spațiul, tu vină cu ideea!

De ce îmi este mie drag Scout House?

Pentru că acest proiect a fost pus pe picioare de o echipă de tineri cercetași – cercetașii de prin Cluj (hai să-i numim așa) -, care și-au pus la bătaie timpul în mod voluntar și princeperile de viață, unele poate învățate la cercetași, altele nu.

Au avut două motive exemplare: să facă o casă pentru cercetași și să facă o casă pentru comunitate. Mi se pare genial! Ce să faci mai util și mai bun cu viața ta?

De ce îmi este mie super drag Scout House?

Pentru că Scout House se deschide a doua oară! Din motive independente de noi și dependente de loc și proprietar, a trebuit anul trecut să ne căutăm o altă casă.

Perseverența mi se pare o calitate, iar ea asociată cu dedicația îmi par că nasc magie. Energia oamenilor de a da iar cu var, de a căra iar chestii sus – jos, de a-și sufleca coatele până în pereții stomacului mi se pare un efort ce merită toată recunoștința mea. Chapeau!

Mâine seară, 22 ianuarie (ușor de reținut, cu o lună înainte de 22 februarie) de la 19 e ceremonia de deschidere, hai să zicem ceremonie că știu sigur că-s atenți la toate detaliile pe care le găsiți aici.

Dacă nu ajungeți mâine, îi găsiți în Cluj, în Piața Unirii, nr. 10, et. 2!

Să investim timpul cu folos zic la Scout House și oricând oriunde!

de 5 ani și un pic și-s fericită

(articol publicat inițial ca notiță pe pagina de facebook)

un fel de TL;DR – Câți dintre voi lucrați de mai bine de 5 ani în același loc, în mod conștient, și sunteți fericiți?

Contextul în care scriu poate e unul atipic pentru mine, dar e un exercițiu relevant pe care am ales să-l fac.

Aseară m-am întors de la Drobeta (unde a fost o zi magică pentru că să zbori cu parapanta e magic, dar ieri chiar a fost special, dar despre acest lucru într-un alt episod sau exercițiu, spuneți-i cum vreți) cu Dănuț Stîngă, cu care m-am întâlnit pur întâmplător, așa cum a fost toată ziua de ieri, pur întâmplătoare pentru Daniela, în gara la Severin (nu mă repet, atâta că orașul acesta are două nume, unul pentru oaspeți și unul pentru locuitorii lui).

Dănuț e senior la noi în organizație, adică un tânăr de 19 ani care crede în cercetășie. [În timp ce am povestit cu el, mă gândeam că aș vrea să am ocazia să le spun o dată părinților lui că e un băiat fain, așa că mamă/ tată de Dănuț dacă sunteți pe rețelele de socializare, profit de ocazie să vă mulțumesc și să vă apreciez pentru modul în care l-ați educat]. Dănuț aseară mi-a pus vreo 2 ore la rând multe întrebări, curgeau una după alta și parcă simțeam că le avea deja undeva ordonate numai cât aștepta să mă prindă o dată să mă ancheteze. De fapt, erau 4-5 întrebări cred, poate curiozități ale unui tânăr, obișnuite, dar care antrenau în mine multă reflecție: de când lucrezi la cercetași? cât mai vrei să lucrezi la cercetași? de ce ai ales să lucrezi într-un ONG? cum ai început să faci voluntariat și de ce?

Astăzi mi-a apărut pe facebook fotografia de acum 5 ani, era imediat după întâlnirea de uimire ca parte din procesul de onbording. Întâlnirea de uimire a fost un weekend la Nocrich Scout Centre în care 15 oameni au încercat să-mi spună într-un singur weekend ce au făcut cercetașii în ultimii 20 de ani de activitate. 20 de ani de activitate și pe vremea aia poate 3500 de membri, cercetași activi, care aveau activități săptămânale. Îmi amintesc perfect că am scris un caiet de matematică cu notițe atunci.

Tot Dănuț m-a întrebat aseară cum am cunoscut-o pe Dana (de la onomastică căreia mă întorceam). Și mi-am dat seama că scriu rar, foarte rar, azi m-am chinuit un pic prin google calendar să-mi dau seama la ce eveniment am întâlnit-o prima dată. Și tot azi, căutând, am găsit invitația de la promisiunea mea de cercetaș, care cuprinde călătoria primului meu an la cercetași, lună de lună, cu detalii despre lucrurile trăite și învățate. Și mi-a fost drag astăzi să o recitesc și aproape să o retrăiesc.

Mi-am promis anul acesta că dacă ratez să fac un lucru pe care mi l-am propus, am să-l înlocuiesc. Mi-am dorit să aplic la Școala de comunicare de la Khastalia și am ratat înscrierea, așadar am decis să scriu această notiță ca exercițiu de comunicare, de împărtășire.Știu că numai încercând, învățând, poți progresa.

Știu că dacă aș comunica mai mult și mai bine din ceea ce fac eu și ceea ce fac cercetașii în România, șansa ca mai mulți tineri să poată beneficia de programul educațional cercetășesc ar crește exponențial.

Nu am fost niciodată un lider marketizator cum îi spun eu, cu aplecare naturală spre comunicare, mi-au plăcut mereu excel-urile, structurile, strategiile, procesele cu cap și coadă. Însă mi-a plăcut mereu să inventez cuvinte, să scriu scrisori la prieteni (probabil fenomen pe cale de dispariție). Am încredere că pot învăța să comunic mai bine și să nu mă pierd în detalii ca acum 🙂

Și mai ales contextul în care scriu poate e unul atipic pentru mine, pentru că eu scriu despre mine doar pentru mine.


De când lucrezi la cercetași?

Lucrez la cercetași de 5 ani și un pic și-s fericită. Asta i-am răspuns aseară lui Dănuț. (Nu mă întrebase cum mă simt.)

Mă simt cercetaș în construcția mea de om, îmi amintesc când am deschis scout.ro prima dată și am citit valorile cercetășiei mi-am zis foarte simplu asta-s eu, de ce nu sunt aici? Am aplicat pe fugă în timp ce îmi făceam bagajele pentru Praga, ce a urmat după, a fost la fel – făceam x în timp ce îl terminam pe y și monitorizam z și îmi doream v și scriam în to do despre t. Dar am învățat să nu le mai fac pe fugă.

În mod cert cercetășia m-a făcut un om mai bun. Nu-mi plac experiențele care îți schimbă viața, îmi plac experiențele care îți continuă viața și ți-o transformă în mai bine și în mai bun.


Cât mai vrei să lucrezi la cercetași?

(tahicardie clar, ce răspund, ce zic ce, cum cât?)

M-am bucurat că am putut să răspund rapid: minim 2 ani, nu fac rabat niciodată de la cuvântul dat, și pentru încă 2 ani sigur mi l-am dat. În timp ce spuneam asta, mă gândeam ce mai zic după. Dănuț e totuși un tânăr care are nevoie de entuziasmul meu (și mie mi-a dat cineva cândva când eram tânără, mai tânără să zicem, încredere și curaj), dar eu nici de la autenticitate nu fac rabat niciodată.

Voi mai servi cercetășia atâta timp cât o să mă regăsesc în ea și atâta timp cât o să știu că ceea ce fac, transformă lucrurile în mai bine.

Deocamdată sunt recunoscătoare că am întâlnit oameni valoroși de la care am învățat și de la care încă învăț, oameni pe care i-am luat ca modele în viața mea de adult, oameni care mă copleșesc cu energia lor. Și sunt recunoscătoare că am avut ocazia să împărtășesc din tot ce știam și să fiu piesa de puzzle care construiește și dă mai departe, alături de alți 5000 de oameni, cercetășia din România.

Și i-am mai spus că să lucrezi pentru cercetași e greu. Radu scria recent un articol genial despre paper scout. Să fii cercetaș este cu siguranță un dar pe care îl poți accepta și practica dacă te regăsești în el, dar să lucrezi pentru cercetași e un pic mai greu. Scriam zilele trecute că cercetășia e o imensitate la fel ca și cerul. Așa o resimt în fiecare zi, cu bogăția ei și cu complexitatea ei.


De ce ai ales să lucrezi într-un ONG?

Am testat un an de școală, mi-am amintit cum a fost să fiu profă, îmi amintesc că și eu și copiii am plâns când am plecat din școală. De altfel păstrez și acum un urs, îi zice Hapciu, pe care l-am primit de la elevii mei. Aveam cu 5-8 ani mai mult ca ei și eram într-o minte cu ei.

Am ales pentru varietatea acțiunilor, pentru valori, pentru flexibilitatea de a face lucrurile, o structură neguvernamentală; în continuare cred că este contextul cel mai potrivit pentru mine de a fi bine și de a putea face bine.


Cum ai început să faci voluntariat și de ce?

(Uau asta mi-a adus un pic de concentrare, era totuși ora 1 noaptea.) Mi-am amintit că am terminat liceul pe vremea când un singur coleg avea telefon nobil, un Nokia cu antenă, care arăta ca un receptor de telefon, pe care de altfel mi l-a și dăruit la un moment dat. (Adevăru-i că am avut mereu oameni cerebrali și demni, de la care am învățat. Era fiul unui profesor universitar, de la care am avut ocazia să învăț o grămadă de lucruri, îmi păsa mai puțin că avea un telefon mobil).

Nu cred că se numea voluntariat când am terminat eu liceul. Vroiam să ajut, să împart, să dau. Era atât de natural pentru mine, în continuare îmi pare la fel de natural să fac tot ce pot face astfel încât oamenii să fie egali și mai fericiți.

(Nu e o transcriere fidelă a dialogului de astănoapte, astăzi am reflectat mult la ceea ce sunt și mă face zi de zi să fiu.)

Probabil dacă Mihaela Ciobanu și Vlad Hodor s-ar fi ținut de cuvânt și mi-ar fi luat deșteapta.ro, acest articol ar fi parte din categoria Despre mine.

Dar, independentă cum mă știu, poate în 2019 o să încep să scriu pe mihaelagirleanu.scout.ro ca să nu se mai adune atâtea informații la un loc pe care să-mi doresc să le înghesui într-un singur articol. Asta e deja clasic, în fiecare ianuarie spun că voi scrie mai mult în acest an.