jurnal prima tură* la munte …

Deși majoritatea oamenilor mă știu că-s toată ziua pe munte sau că mut munții din loc, sunt și eu un om vulnerabil, la fel ca toții ceilalți, care recunosc ori ba.
Așa că azi am fost prima dată la munte … singură.


Sâmbătă mi-a trecut prin suflet că mi-ar prinde bine o tură, dar am zis că și niște odihnă ar fi bună. Așă că m-am culcat cu alarma la 7, și am zis că dacă o amân înseamnă că odihnă câștigă tura asta.
Sună alarma, o închid de tot.
Mă trezesc o oră mai târziu, îmi fac cafea, o și beau chiar în tihnă citind motivaționale de duminică și decid deodată, foarte pe repede-nainte că vreau totuși să merg. Și în 20 min am ieșit din casă cu duș făcut, cu frontală, cu sandviș și ciocolată, nu oricum.
Îmi iau din gară un mucenic (vorba vine, o chestie colorită cu gust amestecat de polonez și ceva apă cu zahăr), ajung mult mai la timp decât ultimele trenuri prinse la minut și mă încântă că e soare și frumos afară.
Drumul trece repede, câteva emailuri și s-a dus. Hop… Sinaia
Mă uit în diagonală pe hartă în tren, îmi zic că poate urc până la cota la o cafea sau poate la stânci, sau stau la o cafea dacă nu o fi soare prin oraș. Nimic concret.


Ajung, urc scările repejor de la gară, încă două străduțe stânga – dreapta pe unde mai fusesem, gâfâi de 10 ori la deal că am cam ratat iarna asta, și hop primesc alerta-sms : urs pe strada Furnica. Mă uit pe hartă, eram la 50 de m de stradă, dar în mijlocul orașului încă. O doamnă de la o pensiune îmi zice – aveți grijă cum coborâți, că e urs mai jos; eu urcam. Și de aici începe agitația sau fâsticeala.

momentul de stat cu ochii în albastru și întrebat dar de ce?


Înaintez așa tiptil, mă tot uitam stânga – dreapta, mergeam pe bandă roșie, dar fără niciun elan, mă gândeam tot la urs, ajung într-un final la lizieră. Erau 2h de urcat până la cafeaua de la cotă, eu eram tare neclară, mă uit pe hartă, văd că la stânga e gondola, îmi zic hai că merg până acolo în plimbare, la urma urmei nu am venit să cuceresc ceva, ci mai mult să testez niște bocanci și să iau un pic de aer.


Ajung – gălăgie, muzică peste muzică, mașini, mă noroiesc pe acolo degeaba pe o potecă încercând să scap de haos, mă supăr și fac cale întoarsă. Mă tot gândeam că nu e ok, că urși, că oameni, că grup, că degeaba etc.

Și mergând bosumflată mă întreb da de ce am plecat de acasă, care a fost intenția și unde mi-o plecat mintea hai-hui de la ea?
Și intenția a fost să merg să mă bucur de soare la aer curat ca să-mi mai încarc sufletul.


Și o dată ce mi-am amintit, deși era deja ora 14, mă uit pe hartă, și-mi zic ca am timp să merg până la stâncile Franz Josef. Zis și făcut. Desigur că nu era nimeni pe traseu la urcat și a durat un pic să mă acomodez și am urcat cam val-vârtej.

am respirat de o poză în val-vârtej

Dar m-am contopit la un moment dat cu sunetele naturii, cu mirosul de brad, cu pașii fermi, cu albastrul de deasupra, cu soarele ce mă tot ghida. Am ajuns sus și a părut cea mai meritată gură de apă și soarele m-a răsplătit în toată splendoarea lui.


Pe măsură ce gândurile neavenite s-au cărat, totul a fost diferit și eu eram acolo prezentă în prezent cu bucurie.
Pe drum spre coborâre, am zis că merg să mănânc o prăjitură la Pelișor să celebrez, dacă nimeresc drumul. Mereu când coboram de la stânci făceam diversiuni. M-am ajutat un pic de hartă, că mi-am amintit că e și ziua lui Jo și parcă n-aș rata prăjitura să o sărbătoresc și pe ea.


Cam asta e povestea, dar regula zice să vedem lecția învățată: să-mi fac un plan mai clar sau să exprim intenția mai ferm despre ce vreau să fac ca să am la ce să mă întorc când apar fricile.


Dacă mai merg singură, da, mai merg, e doar un exercițiu și niște mușchi de antrenat. Și să fim totuși serioși, asta nu a fost o *tură la munte. Sigur, prefer compania, aia face sensul călătoriilor de multe ori. Așadar, dacă ai chef de o tură la munte, dă-mi un semn. Am și fluier și clopoțel.


E posibil ca ziua mea de azi să fie influențată de podcastul Simplu și fain cu psihologul Niculina Gheorghiță și de filmul Spiritele din Inisherin, care mi-au încântat ziua de sâmbătă și pe care le recomand.

Mergi în Polonia la European Jamboree 2020?

Cred că cercetășia este completă în viața unui/ unei tânăr/ tinere dacă el sau ea au trăit și o experiență internațională cercetășească. Și dacă e vorba și de o Jamboree, aproape că nici nu ar trebui să stăm pe gânduri! Dar, să facem o analiză succintă pentru care ar fi cazul să-ți faci cadou înscrierea la European Jamboree 2020 pentru că deadline-ul de înscriere e fix pe 22 februarie, ziua în care fiecare dintre noi merităm un cadou în plus 🙂

Relația mea cu Polonia a început de mai demult, pe vremea când câștigam cartea Pământul Făgăduinței a lui Władysław Reymont, un nobilat al sec. XX la un concurs organizat de Institutul Polonez (pe vremea aia numai eu îi știam, ei pe mine, nu). Acum am un respect deosebit pentru echipa Institutului Polonez din București și îi consider un partener aparte al Organizației.

După aia, tot de la ei am aflat de Janusz Korczak, un profesor ce a adus educația mai aproape de normalitatea ei: în centrul educației este copilul și respectul față de drepturile lui. Piaget spunea despre el: „Acest om minunat a avut curajul de a-și pune toată încrederea în copiii și adolescenții de care avea grijă, ajungând până în punctul în care le-a încredințat problema educației în propriile mâini, însărcinându-i cu cele mai grele probleme, care cer mari responsabilități”. Îmi e foarte drag, îl asociez mult cu cercetășia, deși probabil nu a fost cercetaș.

Un pic de Chopin și se adunase suficientă cultură poloneză, încât să-mi fi dorit să ajung acolo. Am găsit un oraș de un verde curat, cu o atenție specială pentru oameni. E drept că l-am văzut după ce un an de zile nu văzusem în fața mea altceva decât multă muncă pentru RoJAM, dar ziceți voi dacă nu-i verde sau suficient de verde încât să fie bifat criteriul țara în care are loc Jamboreea?

verde crud. verde

Poate puțini dintre voi vă amintiți sau știți dar Polish Scouting and Guiding Association a fost contracandidatul pentru Korea Scout Association la organizarea Jamboreei Mondiale din 2023. În Conferința Mondială de la Baku din 2017, organizația noastră le-a oferit votul de încredere polonezilor, dar câștigătorii aleși democratic au fost cercetașii coreeni. Așadar, dacă un lucru pe care îl luați în calcul este dacă administrativ lucrurile vor fi bine organizate în 2020, nu avem de ce să ne facem griji. Un oraș și o echipă de organizare pregătite să susțină o Jamboree Mondială am convingerea că vor fi o gazdă excelentă pentru o Jamboree Europeană.

Am avut ocazia să-i vedem pe cercetașii polonezi de multe ori în acțiune – și la noi în Jamboree și la un camp făcut la Pleșa vara trecută pentru cercetașii noștri și alți copii din comunitatea polonă din Bucovina – încât le putem valida calitatea iscusită în ale organizării.

Oferta de programe e atrăgătoare și obiectivele de învățare pe măsură și mă gândesc încă o dată cât de multe vieți o să schimbe experiența asta din 2020 și devin nostalgică pentru anul în care am pus umărul la Jamboreea noastră!

O jamboree pe o insulă, într-o țară verde și cu respect față de oameni, de o creativitate de invidiat având în vedere istoria lor, ce te-ar opri să mergi?

https://ej2020.org

Detalii despre înscriere aici și echipa de organizare sigur are toate răspunsurile de care aveți nevoie.

… primul articol fără mâzgâlituri

Ați zburat vreodată cu parapanta?

(și voi, dar mai ales eu, v-ați fi așteptat ca primul articol să fie despre cercetași. iată, se întâmplă să nu)

l-am cunoscut pe Alex într-un context alexian i-aș zice – venise să aducă o periuță de dinți Danei acum vreun an și după am primit de la el o invitație oficială la zbor, tot tipic alexiană – să vin pe 32 ianuarie la un zbor.

Am toată încrederea de pe lume în el.

Inițial am avut pentru că în genere există premisa de încredere și pentru că Dana are super multă încredere în el și eu în ea.

Între timp am zburat de suficiente ori încât să știu că e un profesionist și cine nu alege să-și facă treaba cu un profesionist?!

Vara trecută după o tradiție între prieteni* am fost și am zburat prima dată de la Rânca.

Îmi amintesc că eram răcită bocnă, ceea ce poate fi trecut cu vederea, dar nu aveam glas deloc, ceea ce nu chiar te ajută când zbori pentru prima dată. Cumva e o măsură de precauție să poți să-i spui celui cu care zbori că îți e rău, că ai vrea să cobori, că etc. Ehh.. eu n-am putut să fac asta și a fost așa natural pentru că zborul chiar te lasă fără glas.

*De zilele noastre de naștere care se află în apropiere, obișnuiesc cu Miha să ne facem cadou reciproc o experiență. Așa s-a întâmplat să ne dăm și cu parașuta acum 2 ani.

Alex știe să facă tot felul de giumbușlucuri prin aer, dar mie îmi place să zbor lin. Așa mă deconectează de absolut tot, de toată agitația, de tot haosul, de toate nedumeririle, de tot.

Aici e un fragment din ultimul meu zbor, dacă nu vă convinge nici că sunteți între soare și lună, apăi cred că de fapt nu vreți să fiți convinși.

Zborul nu e o experiență cu orele, sau mă rog poate fi și cu ora dacă vântul e bun, dar tocmai pentru că în genere sunt câteva minute merită trăită de la decolare și până la aterizare cu aceeași intensitate. Nu ratați nici măcar o secundă din toată minunăția asta!

Dacă vă place să aveți o privire de ansamblu asupra lucrurilor, zborul sigur e ceva ce v-ar plăcea.

De atunci mă tot întreb cât sunt de fericite păsările că pot vedea atâtea și atâtea locuri și trăi atâtea și atâtea zboruri.

Sunt motive sigur atipice (v-am informat că așa va fi aici) pentru care îți recomand să încerci un zbor. E potrivit și pentru cei care își doresc un pic de adrenalină naturală la ei în viață și pentru cei care vor să trăiască momente unice și pentru cei cărora le plac lucrurile extreme și pentru tine care citești acest articol și știu că acolo în sufletul tău dacă ai avea o listă de to do personal* ai trece și asta.

*Știu că toți vă faceți to do pentru job, faceți și pentru voi câte unul că trece viața altfel pe lângă noi.

Aici îi găsești pentru rezervare – FlyION

Zboară puiule zboară!